Hai să-i minţim pe basarabeni, că ei pun botu’…

Posted: 13 Februarie 2010 in Basarabia mon amour
Etichete:, , , , ,

cam aşa s-ar traduce manipularea politicienilor de la Bucureşti privind obţinerea de către basarabeni a vizelor de România.

Românii din Basarabia, deposedaţi fără voia lor de cetăţenie română, trebuie să treacă printr-un şir de umilinţe pentru a putea vizita România. Cea mai recentă e necesitatea deţinerii într-un cont bancar a sumei de 500 de euro. Buni doar în campaniile electorale, ca şi restul românilor, basarabenii au putut citi săptămâna aceasta că o iniţiativă legislativă pentru ridicarea acestei obligaţii a fost respinsă de Senat. Tocmai bine pentru a-i face pe basarabeni să creadă că „românii nu ne vor” , de a evoca blestematul an 1940 şi de a înjura monstruasa alianţă PSD-PNL că vor să se răzbune pentru faptul că victoria lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale a venit tocmai din Basarabia.

Totuşi, în fuga de a citi cât mai multe titluri din presă, s-au pierdut câteva detalii (nu tocmai minore):

  • camera decizională privind adoptarea acestei legi este Camera Deputaţilor, a cărei decizie o aşteptăm cu interes
  • guvernul pro-basarabeanului Băsescu a avizat negativ iniţiativa legislativă, după cum puteţi vedea aici, semnat cu mânuţa lui de Emil Boc
  • onorabilii din Senat au lipsit organizat, dintr-un total de 137 de senatori fiind prezenţi 71 bucăţi de fanarioţi.

Băsescu a promis basarabenilor în recenta vizită că va depune eforturi pentru înlăturarea cerinţei celor 500 de euro.  Nu se va ţine de această promisiune mai devreme de un an dacă legea nu trece de Camera Deputaţilor. Şi atunci de ce nu tace naibii din gură? La fel şi Iulian Urban, iniţiatorul legii, care nu a fost eficient în a găsi susţinere în rândul propriului partid pentru această lege dar se bate cu pumnul în piept în legătură cu „fraţii basarabeni”. Păi domnişorule, sarcina ta care era acolo, nu să faci lobby? Că expunerea de motive pentru adoptarea legii nu m-ar fi convins nici pe mine… Simt că unii caută să-şi facă un nume din necazurile românilor din Basarabia.

La alt cap de fir, am primit un email de la Mihai Dohot din Chişinău:

Ma numesc Mihai Dohot, sunt de nationalitate ROMAN, cu cetatenie Republica Moldova. De curand am depus actele la Consulatul Roman din Chisinau pentru obtinerea unei vize de scurta sedere in Romania. Cand am revenit pentru a-mi lua pasaportul impreuna cu viza am fost refuzat fara a mi se explica motivele pentru care sunt respins desi toate actele sunt in regula. Aceasta se intampla dupa 12 ani de liceu teoretic roman si dupa patru ani de facultate petrecuti in Romania – tara in care mi-au ramas o multime de prieteni, profesori si colegi cu care vorbesc in limba mea natala – romana si pe care nu i-am vazut din pacate de prea mult timp din cauza impedimentelor cauzate de vizele impuse.

Omul plătise avionul până la Timişoara, asigurare medicală, cont bancar deschis, invitaţie, tot tacâmul, şi boii de la Consulat l-au anunţat că primeşte răspuns în 30 de zile. Aceiaşi boi care, pe 26 martie, când îi anunţam că am prieteni opriţi la graniţa româno-română şi nu mă simt nici eu în siguranţă, m-au pus să stau la coadă…

O singură soluţie poate rezolva toată birocraţia asta cu vize, cetăţenii şi speranţe distruse. Se cheamă reUNIREA şi pentru a o înfăptui trebuie să vrea 50% +1 din populaţia cu drept de vot.

Bine, asta dacă Guvernul îşi dă acordul pozitiv…

Comentarii
  1. Scrisoarea deschis? c?tre Traian B?sescu ?i Mihai Ghimpu a “românului” Mihai Dohot…

    Ast?zi, am descoperit pe mail o “scrisoare deschis? privind refuzul acordarii vizei pentru România”. EXCELEN?EI SALE DOMNULUI TRAIAN B?SESCU PRE?EDINTELE ROMÂNIEI Palatul Cotroceni, Bulevardul Geniului nr. 1-3Sector 6 – Bucuresti …

  2. Tocmai pentru ca avea de rezolvat cererea unui intelectual, Consulatul Roman chisinauian trebuia sa se grabeasca sa acorde viza dlui teolog Mihail Dohot. Ideile trec. Si in RO exista postromanism.

  3. vladpuscasuirimie spune:

    Imi place ca esti un tanar foarte activ.Daca ai nevoie de o mana de ajutor,apeleaza la mine,aci in Cluj.Te salut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s