Rumân, amiendă 2 000 de lei

Posted: 13 Martie 2011 in Mes "amis"
Etichete:, , , , ,

De câte ori aud de amenzi îmi vine în cap una din primele mele excursii în străinătate. În trenul București-Sofia, cu un prieten, abia trecusem granița, așteptam să ajungem în Ruse. Prietenul meu aprinde o țigară pe hol (în 2004 nu era interzis fumatul la noi și pot să jur că nici un Bulgaria) când pac, apare un polițist: Amiendă rumân. Singurul lucru la care nu trebuia s-și folosească degetele pentru a ne face să înțelegem era: 100 de euro la graniță sau 10 euro la mine. Aparent fumatul era permis doar în compartiment!

Revenind la zilele noastre, ajung și eu săptămâna trecută într-un final și la mine acasă când văd ceva lipit pe ușă. Ce să fie ce să fie:

2 000 de lei amendă de la Jandarmerie că aș fi participat cu revoluționarii la blocarea aleii de acces în Parchetul General. Eu despre asta am scris și pe blog, când v-am făcut cunoștință cu domnul Pompilică de la Jandarmerie. Oare la graniță cât e amenda pentru așa ceva?

Vă dați seama ce aberație de amendă, când eu m-am dus acolo să filmez și să scriu despre protestul revoluționarilor. În secunda doi am făcut contestația la aberația asta dar mă cam seacă faptul că va trebui să umblu pe drumuri doar din cauza faptului că niște frustrați au ciudă pe mine și nu pot să întrebe în ce interes (îi) filmez.

Trăiască Jandarmeria română, poliția din Bulgaria are un mare bazin de recrutare la îndemână!

Comentarii
  1. alex spune:

    salut george …..inca odata politia dovedeste ca a ramas militie😉

  2. Cica nu e voie sa filmezi si sa „aberezi” pe blog despre asta… Este anormal acest comportament in viziunea lor imbatranita…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s