La moartea unei mari iubiri

Posted: 1 August 2011 in Foot
Etichete:, ,

Ana era tipa care înnebunea tot cartierul. Toți puști de la bloc își dădeau ghionturi când ea trecea pe lângă ei: Aaaaaana.
Într-o zi, Ana a plecat în Italia, lăsându-i în urmă pe „fanii” ei .

Niște băieți din mahala s-au dus la „fetițe” în Cizmă. Încetinesc mașina, dau să oprească și deoadată pe cine văd: ANA! Au demarat imediat. Nu puteau merge la… Ana: Cum frate, făceam noi chetă, trebuia să meargă în Italia?

Ana s-a întors după ceva vreme în țară. Se îmbrăca ca o doamnă din înalta societate, avea bijuterii scumpe. Dar puștii de ieri nu se puteau uita la ea. În fiecare gram de aur vedeau munca depusă de Ana pentru el.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Am fost în mai la Craiova. Nu mai fusesem de foarte mult. Parcă am simțit ceva. Era în aer, orașul era trist. Toți plecaseră. Care în București, care în Timișoara, sau în Italia… Mai rămăsese nemuritorul Cristi Demetrio Nefiru: „Ce să fac vărule, muncesc mult mai mult, e criză, vor ăștia să scoată mai mulți bani”. Clădiri frumoase, pe care nu le mai observasem până atunci. Oamenii lipseau și pe mine nu mă pasionează arhitectura.

Craiova a fost mereu pentru mine orașul ăla unde țăranii îți dau cu bolovanul în microbuz când e meci și ai număr de București. Care umple stadionul și crează o atmosferă care-ți face pielea găină. Orașul unde oamenii trăiesc o săptămână cu gândul la meciul de duminică. Capitala Olteniei, capitala prăzarilor, capitala nebunilor.
Spre deosebire de Ana, Universitatea nu a fost scoasă la produs și dusă în altă țară cum face acuma Becali cu Steaua. A rămas în țara ei, Oltenia, deși diferiți proxeneți (Nețoiu, Staicu, Mititelu) și-au bătut joc de ea.

Eu o respectam pe Universitatea, chiar dacă nu o iubeam. O respectam pentru că era iubită total. O respectam pentru toți nebunii frumoși pe care i-am cunoscut acolo, pentru teste la mate, pentru Freak boys, Sezione, Girls sau Ultras. O respectam cum am învățat de la niște drojdieri să respect Politehnica, de la niște puști să descopăr cine a fost Corvinul. iar multe dintre alte foste mari iubiri, pentru oamenii din orașul lor, care au dispărut sau sunt aproape dispărute: Poli Iași, Olimpia Satu Mare, Jiul Petroșani. Nici UTA nu e departe… De ce asta? Pentru că o clică de jegoși a pus stăpânire pe fotbalul românesc după Revoluție și acum sunt cimentați în scaune. Pentru că fotbalul a devenit o afacere foarte murdară și se joacă în birouri și bănci, nu pe teren. Pentru că am devenit o țară de repatriați din Italia și ne uităm la aurul de la gâtul lor, uitând să ne mulțumim cu simplitatea noastră.

Unica sursă de fericire adevărată a oltenilor a fost ucisă, după mai mulți ani de chinuri. Nu te vom uita niciodată, Știința.

Comentarii
  1. cocoxess spune:

    Cu Fc Arges e cam aceiasi situatie! Ai uitat sa amintesti de noi!😉

  2. Dan Nicu spune:

    Tre să recunosc că mi-au dat puţin lacrimile când am citit penultima frază… în oraşul meu îs mai multe asemenea iubiri… aia care trebuia să fie şi a mea, Zimbru Chişinău, n-a fost niciodată, pentru că am ajuns în Bucureşti şi am devenit dinamovist. Cu toate astea…. trecând peste ruşi şi rusificaţi…. Hai Dacia! Hai Zimbru! Afară cu Sheriff!🙂

  3. Cristi Ava spune:

    Prea tare..sunt de acord 100% cu fiecare cuvant spus in acest post…. sa ramana in Liga 1 echipe gen : Concordia,Mioveni,Sportul si sa dispara echipe in subsol precum: Iasi,Timisoara,Arad,Hunedoara,Arges.Constanta,Craiova..echipa care adunau o multime de spectatori si care cunosteau cu adevarat fenomenul atat pe stadion cat si in afara acestuia ! si clai peste gramada..ne mai baga pe gat si atmosfera „europeana” pe National Arena..sa stam jos sa aplaudam un meci intreg..sa nu avem voie cu steaguri sau bannere..PENIBIL ! FRF=Mafia !

  4. Cristi Nefiru spune:

    Frumos, „vere”!🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s