Posts Tagged ‘Camaşovca’

Mase de manevră de factură subumană, pe post de forță paramilitară; la noi au fost minerii la începutul anilor ’90, în spațiul ex-sovietic îi cheamă cazaci și sunt folosiți de ideologia panslavonă unde e nevoie. Scenaristul e același: KGB. Aduși din Don în Transnistria, nu au lipsit nici la Camâșovca/Hagi Curda cu ocazia sfințirii bisericii românești din localitate.

Îmbrăcați în negru, cazacii trimiși cu trei autocare de la Odessa veniseră cu scopul clar de a nu-l lăsa pe înaltpreasfințitul Petru al Basarabiei să sfințească biserica, conform spuselor preotului Alexei Grecu, reprezentantul patriarhiei Moscovei în satul din Bugeac. „Nu i-am chemat eu, i-a trimis mitropolitul, să apere dreapta credință” mi-a mărturisit senin același Alexei Grecu, care i-a hrănit și le-a dat „o pivă”. În rest nu mai e responsabilitatea lui, astea „sunt treburi politice”, tot ce știe preacucernicul părinte e că Mitropolia Basarabiei e „politiciski”și treburile interne ale Ucrainei nu-l interesează.

Autocarul în care eram s-a intersectat cu un autocar al cazacilor. Noi ziceam Camâșovca, ei Odessa. După câteva ori în care am repetat numele localităților unde aveam treabă, băieții au plecat mai departe, nu înainte de a ne arăta, cât se poate de gentil, că ne taie gâtul.

Anunțuri

Foto: Iulia Modiga - InfoPrut

Sunt 33 de ore de când am pornit spre un sat din România Mare, acum aparţinând Ucrainei. Am mers acolo împreună cu alte 45 de persoane pentru a asista la sfinţirea primei biserici româneşti din regiunea Odessa care se sfinţeşte după mai mult de 60 de ani de pauză.

Biserica veche fusese dărâmată de comunişti în 1979 iar încercărilor comunităţii româneşti din sat de a o reconstrui le-au fost puse beţe în roate constant de către autorităţile unui stat care nu se simte absolut deloc stâpân în zonă şi tremură când aude cuvântul România. Despre cum se prezintă situaţia de la Hagi Curda am mai scris în 2008, vedeţi pe romanism.ro articolul, voi încerca să recuperez şi pozele făcute atunci.

Cum am stat noi mai bine de cinci ore în vama din Reni pentru a nu ajunge la eveniment citiţi peste tot pe net, găsiţi informaţii veridice pe Antena3, TVRZiua Veche, HotNews, Optimal Media şi multe altele. Ce nu poate fi descris e UMILINŢA de a trece în total în această expediţie prin OPT VĂMI pentru a ajunge într-un colţ uitat de lume. Nici căldura suportată de ai mei în autocar, pentru că şoferul nu putea să stea 7 ore dus şi 3 întors prin vămi cu aerul condiţionat pornit mereu. Şi nici oboseala pe care o avem, după ce permanent a trebuit să stăm de veghe, neştiind când şi dacă vine un vameş să ne ia în sfrşit paşaportul.

Dar sunt FERICIT. Problema comunităţii româneşti din Ucraina este pusă pe tapet, noi am ajuns unde am vrut şi lucrurile par să se mişte, măcar cu un milimetru, spre normalitate. De mici paşi spre normalitate am avut parte ultimii doi ani şi în Republica Moldova, stat de la a cărei graniţă pe 27 martie 2009 unii dintre cei umiliţi azi au fost întorşi din drum. Mulţumesc celor care au fost alături în autocar şi în celelalte autocare (a fost unul şi din Chişinău), sunt sigur că şi voi încercaţi această mulţumire, care poate fi de neînţeles pentru ceilalţi.

Mulţumesc pentru sprijinul acordat acestei expediţii în necunoscut domnilor Nicu Popa, Eugen Popescu, Antonie Popescu, Cristi Dumitru şi doamnei consul Cerasela Nicolaş, dovada vie că mai există şi funcţionari români cum trebuie. Când am puţin timp scriu de fiecare dintre ei, acum  mă retrag la somn…